De ce varstnicii nu ar trebui sa ignore dansul

dans varstnici

De cele mai multe ori nu privim dansul ca pe o forma de miscare, insa aceasta activitate reprezinta cea mai buna modalitate de a face miscare si de a mentine corpul sanatos, in acelasi timp.

Indiferent de varsta, dansul poate fi practicat fara probleme. Fiecare cu ritmul sau – tinerii si adultii pe de o parte, copiii si varstnicii pe de alta parte. Daca pentru un copil dansul ajuta la o dezvoltare armonioasa, pe un tanar sau pe un adult il ajuta sa se mentina in forma, chiar si un varstnic poate avea parte de beneficii de pe urma acestei activitati.

Denumit pe buna dreptate cel mai bun exercitiu pentru corp dar si pentru minte, dansul stimuleaza activitatea cerebrala si incurajeaza dezvoltarea celulelor nervoase, iar simpla invatare a pasilor de dans ajuta la imbunatatirea puterii cerebrale si a memoriei.

De-a lungul timpului s-au facut numeroase studii si cercetari care au pus in valoare beneficiile dansului. Unul din aceste studii a fost efectuat de cercetatori si oameni de stiinta de la o universitate americana, pe parcursul a 12 saptamani.

Grupul tinta era constituit din persoane in varsta, care sufereau de dureri la nivelul genunchilor si soldurilor. Pe perioada studiului, varstnicii au participat la cursuri de dans cu un impact scazut. Rezultatul studiului a fost urmatorul: cei care au participat au redus cu pana la 39% medicatia necesara calmarii durerilor, iar cei care nu au luat parte la cursuri au inregistrat o crestere a acestui tratament cu 21 procente.

Lista de beneficii pe care le aduce dansul pentru sanatate se extinde la orice varsta:

  • Mentinerea unei posturi corecte
  • Imbunatatirea densitatii osoase
  • Cresterea nivelului de energie
  • Eliminarea stresului si tensiunilor
  • Risc potential redus de afectiuni cardiace, tensiune, osteoporoza si diabet

Imbunatatirea echilibrului – un studiu realizat in New York asupra unui grup de persoane cu o medie de varsta de 80 de ani a aratat ca participantii si-au imbunatatit considerabil echilibrul, comparativ cu un alt grup care nu a participat la studiu.

Imbunatatiri la nivel de gandire si memorie – a invata un stil de dans reprezinta o modalitate fantastica de a tine alerta memoria si abilitatile cognitive. Concentrarea acordata miscarilor si completarea acestora cu cele ale partenerului/partenerei de dans promoveaza o activitate cerebrala imbunatatita.

Daca la nivel fizic si in ceea ce priveste abilitatile cerebrale beneficiile sunt clare, dansul poate sa ajute si la inlaturarea starii de depresie si singuratate. Prin interactiunea cu un grup, cu parteneri si partenere de dans de varste apropiate, seniorii pot sa scape de senzatiile mentionate anterior care ii apasa.

Un alt aspect grozav legat de dans se refera la faptul ca nu trebuie sa fii expert pentru a incepe sa dansezi. Chiar daca seniorii pot sa aiba indoieli cu privire la acest aspect, plecand de la ideea de a avea „doua picioare stangi” sau de a nu putea executa anumite miscari, exista stiluri de dans care sunt potrivite chiar si pentru aceasta categorie de varsta.

Chiar si medicii recomanda o astfel de rutina, tot ei trebuind consultati in momentul in care se alege dansul ca forma de terapie. Nu trebuie sa existe riscuri in ceea ce priveste un efort prea mare, in cazul in care varsta inaintata isi spune cuvantul. Per total, devine evident ca dansul isi pastreaza beneficiile, indiferent de varsta dansatorului.