Istoria dansului – VALS LENT

Perioada modernă a Valsului

Valsul a fost introdus în Statele Unite în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi, împreună cu Mazurka, Varşoviana şi Polka, a devenit cunoscut ca „round dance”. Prima atestare documentară provine din Massachusetts-ul anului 1834 şi îl are ca protagonist pe Lorenzo Papanti, un profesor de dans din protipendada Bostonului acelei epoci. Acesta a fost invitat la o petrecere mondenă organizată la reşedinţa doamnei Otis Beacon Hill, ocazie cu care a făcut o demonstraţie de Vals Vienez.

Din cauza ritmului alert al Valsului Vienez, destul de pretenţios şi greu de urmărit de către dansatorii obişnuiţi, a devenit imperios necesară lentificarea sa, compozitorii începând să scrie muzica de Vals într-un ritm mai accesibil. Astfel, în anul 1870, în Statele Unite a apărut o formă mai lentă a rapidului „Vals Vienez”, dansată pe un tempo de 90 batăi pe minut.

Cunoscut iniţial sub numele de „Boston”, acest dans era caracterizat, printre altele, de întoarceri lente cu mişcări lungi şi alunecate, partenerii ţinându-şi mâinile unul pe şoldurile celuilalt. O altă schimbare importantă care a avut o influenţă foarte mare în dezvoltarea ulterioară a dansului sportiv, a fost cea legată de poziţia labelor picioarelor. Inişial acestea erau ţinute întoarse în afară, ca în balet, Boston-ul fiind primul dans de salon în care labele picioarelor se mişcau pastrând un paralelism reciproc. Această evoluţie a fost determinată de introducerea paşilor în faţă şi în spate în figurile de dans.

Pentru a putea contura o idee în legătură cu impactul social pe care l-a avut acest dans la începutul secolului al XX-lea, trebuie să menţionăm că, în general, programul unui bal din acea perioadă cuprindea în proporţie de aproximativ 75% Valsuri, 25% reprezentând alte dansuri. Boston-ul a fost la originea Valsului Englez, cunoscut în zilele noastre sub numele de Vals Lent. Varianta modernă a acestui dans a apărut în jurul anului 1910, fiind elaborată de către profesorii de dans din Anglia. Forma actuală a dansului a fost descrisă ca derivând atât din Landler cât şi din Boston, împrumutând elemente din amândouă. O altă modificare a reprezentat-o apariţia „ezitării” (hesitation), care presupunea ca dansatorii să facă un pas căruia să i se aloce doi sau mai mulţi timpi muzicali. Deşi Boston-ul a dispărut odată cu sfârşitul primului război mondial, el este unanim considerat precursorul Valsului de stil internaţional pe care îl cunoaştem astăzi sub numele de Vals Lent.

Un rol foarte important în dezvoltarea Valsului Lent l-au avut doamna Josephine Bradly şi domnul Victor Silvester, precum şi perechea de dansatori formată din Maxwell Steward şi Pat Sykes (campioni ai Angliei). De asemenea, o contribuţie importantă la standardizarea figurilor acestui dans a avut-o Societatea Imperială a Profesorilor de Dans (I.S.T.D) şi în special Alex Moore.

Dansatorii au început astfel să folosească avantajele generate de tempoul mai lent pentru a adăuga figuri noi, unele folosind ritmuri sincopate, altele având la bază „ezitările”. Acestea confereau dansului un farmec deosebit, făcându-l mai interesant de executat şi de privit.

Valsul american de astăzi seamănă cu stilul internaţional, cu diferenţa că se permite o varietate mai mare de poziţii de dans, închise şi deschise, abordare similară celei folosite în dansurile latino-americane. Permiterea despărţirii dansatorilor din poziţia tradiţională, închisă de dans dă stilului american o libertate de exprimare unică, incluzând genurile dramatic şi show. Cu toate acestea, cel puţin deocamdată, în competiţiile de dans sportiv desfăşurate sub egida I.D.S.F. şi B.D.F., această abordare este interzisă.

După o evoluţie de aproape un secol, Valsul Lent este astăzi un dans lin (smooth), caracterizat de acţiunea de „swing” (consecinţă a combinării deplasărilor pe orizontală cu variaţii pe verticală a centrului de greutate al perechilor).

Acţiunea carcteristică de înălţare şi de coborâre a Valsului se repetă ciclic la fiecare măsură după cum urmează:

  • 1. înălţarea începe pe pasul 1,
  • 2. înălţarea continuă pe timpul paşilor 2 şi 3
  • 3. se coboară la sfârşitul pasului 3

Întoarcerile în ambele direcţii (orar şi antiorar) predomină în structurile coregrafice caracteristice acestui dans. Mişcările de bază la nivelul de început includ o succesiune de paşi numită „Chasse turn”, picioarele apropiindu-se pe al treilea pas. Excepţia o reprezintă, cum aminteam mai sus, acţiunea de ezitare (hesitation), în care nu este făcut decât un pas pe prima bătaie a măsurii, poziţia păstrându-se pe celelalte două.

Articole preluate de pe site-ul www.royaldance.ro