Istoria dansului – RUMBA

Este greu de discutat în particular despre rumba, mambo sau cha-cha-cha, deoarece toate aceste dansuri sunt indisolubil legate unul de celãlalt, rumba reprezentând însusi spiritul dansului si al muzicii latino-americane.

În general se acceptã faptul cã rumba a rezultat în principal din contopirea a trei culturi: africanã, ibericã si amerindianã. Originile rumbei dateazã din secolul al XVI-lea, odatã cu sosirea primilor sclavi negri din Africa.

Descoperitã în 1492 de cãtre Columb, Cuba devine în scurt timp un loc predilect al comertului cu sclavi, majoritatea apartinând poporului vest-african Yoruba (Nigeria de astãzi), un popor cu o culturã dezvoltatã si înzestrat cu mult talent în ceea ce priveste muzica si dansul.

Se presupune cã rumba are la origine un gen de Flamenco adus de cãtre spanioli în Cuba, unde a intrat în contact cu ritmurile sclavilor africani. Initial figurile de Rumba au fost inspirate din universul cotidian al tãranilor acelor timpuri. Termenul de „rumba” provine din spaniolã, unde desemna la început petrrecerile oficiale, muzica si dansurile specifice. Ulterior, numele ajunge sã descrie nu un dans, ci o femeie cu un stil de viatã foarte libertin. Pornind de la acestea, la început rumba a fost etichetatã ca fiind un dans frivol si imoral.

Rumba originalã era un dans folcloric care îmbrãca forma unei pantomime cu conotatii sexuale, dansatã -paradoxal- pe o muzicã cu un tempo alert, cu miscãri caracteristice ale soldurilor (cuban motion), cu o atitudine dominantã din partea bãrbatului si senzual-defensivã din partea femeii. În zona de origine (insulele Caraibe), acest gen de muzicã sau dans a cunoscut notorietatea sub o varietate de nume: Son, Danzon, Guagira, Guaracha, Naningo.

„Rumba” reprezintã un termen generic, dedicat de profesorii de dans din Statele Unite versiunii modificate a Son-ului cubanez, mult mai lentã si mai decentã decât varianta originalã.

Miscãrile expresive, lascive si viguroase ale dansatorilor sunt în armonie cu ritmul imprimat muzicii de cãtre instrumentele de acompaniament, care includ printre altele maracase, clave, marimbola si tobele Bongo si Conga.

La fel ca si în cazul altor dansuri, rumba a cunoscut metamorfoze datorate fie trecerii timpului, fie segregatiei sociale. Astfel, în perioada celui de-al doilea razboi mondial, Son-ul, o variantã mai lentã si mai rafinatã a rumbei originale, reprezenta dansul popular al clasei de mijloc din Cuba. Tot lent era si Danzon-ul, dansul oamenilor din înalta societate cubanezã.

În Cuba, numeroase dansuri poartã denumirea de rumba. Acestea sunt împãrtite în trei ramuri: Yambu, Columbia si Guaguanco. Yambu este varianta cea mai veche a rumbei, în zilele noastre întâlnit destul de rar, la fel ca si Columbia, o rumba câmpeneascã dansatã de cãtre bãrbati. Guaguanco este forma cea mai cunoscutã dintre acestea, un dans cu miscãri erotice care a preluat diverse elemente spaniole.

Initial muzica a fost scrisã în mãsura 2/4 dar mai nou, pentru a usura abordarea de cãtre compozitori si cântãreti a acestui gen, se foloseste mãsura 4/4.

Ca de obicei, este foarte important sã discutãm si rolul esential pe care l-au avut profesorii de dans din SUA în evolutia si consacrarea la nivel mondial a acestui dans. În consecinta, urmeazã o succintã prezentare cronologicã a principalelor momente si personalitãti americane care au influentat istoria rumbei.

Prima încercare serioasã de a introduce rumba în sãlile de dans din Statele Unite le-a apartinut lui Lew Quinn si Joan Sawyer în 1913. Zece ani mai târziu, muzicianul Emil Coleman a adus câtiva muzicieni si o pereche de dansatori de rumba în New York. În 1925, Benito Collada a deschis clubul „El Chico” în Greenwich Village, unde rumba tinea capul de afis. În vara lui 1930, Edward Markx Music Company a scos pe piatã un cântec intitulat The Peanut Vendor (Vânzãtorul de alune) interpretat de orchestra Havana Casino condusã de Don Azpiazu, care a devenit rapid un hit.

În 1935 George Raft a jucat rolul unui dansator în filmul Rumba, un music-hall în care în final eroul castigã dragostea frumoasei Carol Lombard prin pasiunea lor comunã, dansul.

Tot în aceeasi perioadã, Xavier Cugat a format o orchestrã specializatã în muzica latino-americanã. El concerteazã la Coconut Grove în Los Angeles si apare în câteva dintre primele filme sonore cum ar fi „In Gay Madrid”. Mai târziu, în anii 1930, Cugat cântã la hotelul Waldorf Astoria din New York. Spre sfârsitul decadei, el era recunoscut pentru cea mai de succes orchestrã de muzicã latino a acelor zile.

Însã muzica latino a cãpãtat un impact cu adevãrat semnificativ abia la sfarsitul deceniului al III-lea al secolului al XX-lea. Rumba a fost importatã din Cuba (via Miami Beach) în New York, unde profesorii de dans au denumit-o rumba sau, alteori, rhumba. În tara de origine, dansul a fost denumit Cuban Rumba pentru a se face diferenta fata de varianta americanã. O altã diferentã semnificativã între cele douã stiluri o reprezintã pasul de bazã, care în SUA avea forma unui pãtrat (box), iar în Cuba avea forma unui romb (diamond).

În Europa, introducerea dansului latino-american (rumba, în special) s-a datorat lui Monsieur Pierre (principalul profesor de dans din Londra acelei perioade), care, cu entuziasmul, experienta si talentul sãu a fost un excelent promotor al acestui gen de dansuri pe bãtranul continent. Începând din 1930 Monsieur Pierre împreunã cu partenera sa, Doris Lavelle, popularizeazã dansurile latino-americane si introduc în cercurile de dans adevãrata Rumba Cubanezã.

În anii ’50 a izbucnit un puternic conflict în legãturã cu aceste diferenþe între pasii de baza (asa-numitul rãzboi al rumbei). Pe de o parte era Square-Rumba (Carré) adusã în Europa din S.U.A. în 1930 si standardizatã de francezul Lucien David, pe de altã parte, rumba cubanezã. Dupã numeroase discutii, în 1964, rumba cubanezã a fost acceptatã si recunoscutã ca versiune internationalã oficialã, fiind folositã în competitiile de dans sportiv. Tot din acelasi an dateazã si prima editie a „Tehnicii Latino” a lui Walter Laird, care a avut un aport important la acceptarea, în cele din urmã, a acestei variante.

În zilele noastre rumba este dansatã pe un tempo de bolero, care este mai lent decât ritmul uaracha, ce a caracterizat dansul în perioada lui de început. Aceasta nu l-a facut mai putin fascinant, ci dimpotrivã; în pofida trecerii anilor, rumba a rãmas unul dintre cele mai apreciate dansuri.

Articole preluate de pe site-ul www.royaldance.ro