Istoria dansului – PASSO DOBLE

Passo Doble este cel mai misterios dintre toate dansurile sportive. Nu există foarte multe informaţii legate de istoria acestui dans, iar despre originea lui se pot face doar supoziţii. Un lucru este însă cert: conţine paşi simpli, de marş.

Una din presupusele origini ale acestui dans ar putea fi marşul francez denumit „Pas redouble”. Acest marş era scris în măsură de 2/4 şi avea un ritm de circa 130 bătăi pe minut.

Probabil că numele de „Passo Doble” are ca origine ritmul binar al muzicii şi faptul că fiecărei bătăi muzicale îi este alocat un pas. Cu toate acestea mai este cunoscut şi sub numele de „Spanish One Step” din cauza acelui unic pas care se face pe fiecare bătaie a muzicii.

În Spania acest gen de muzică mai este cunoscut şi sub numele de „El Soleo” şi este interpretat în timpul coridelor. La graniţa cu Spania, în sudul Franţei, în 1910, profesorii de dans francezi au avut ideea de a aduce atmosfera coridei în saloanele de dans şi astfel au început să inventeze figuri de dans care imitau (bineînţeles într-o manieră stilizată) acţiunea din arenele iberice. Acestor influenţe franceze li se datorează şi denumirile unor figuri de dans consacrate, cum ar fi Sur Place, Appel, Huit şi La Passe

Tot profesorilor de dans francezi trebuie să li se acorde creditul de a fi introdus in coregrafiile de Passo Doble şi elemente din alte dansuri spaniole, cum ar fi Fandango şi Rumba, dar mai ales Flamenco.

Acesta din urmă, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, îşi are originea în cafenelele, teatrele, sălile de bal din cartierul Triana din Sevilla şi a fost influenţat de Fandango, de baladele spaniole, de Tangoul negrilor şi de Guajira caraibiană. Flamenco este o formă de artă caracteristcă sudului Spaniei (Andaluzia) şi se prezintă în trei variante: Cante (cantec), Baile (dans) şi Guitarra (cântatul la chitara).

Istoria Flamenco-ului a început în secolul al XVIII-lea, când, după un lung proces de influenţare reciprocă, folclorul originar andaluz s-a contopit cu folclorul „Ţiganilor” (Gitanos) din sudul Spaniei şi al maurilor care au condus Spania timp de câteva secole. Tot în acest context nu trebuie să uităm nici de influenţele culturilor arabe, iudaice şi creştine. Prima dovadă scrisă despre muzica „Gitanilor” datează din anul 1774, dar consacrarea a cunoscut-o în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Toate acestea au influenţat în mod direct sau indirect evoluţia dansului Flamenco şi, implicit, a Passo Doble-ului. Ca şi Passo Doble, Flamenco poate avea un ritm binar, cum ar fi variantele Tientos şi Farruca, şi unul ternar, ca de exemplu Jaleos, Taranto, Granaina, Malaguena şi Cartagenera. Combinaţiile dintre cele două ritmuri au generat alte câteva stiluri cum ar fi Cantinas, Romeras, Solea.

Din 1945 Passo Doble face parte din categoria dansurilor competiţionale, iar începând din 1959 a fost standardizat.

Melodia are o structură complexă care cuprinde o introducere, o parte principală şi o încheiere, delimitate între ele de accente muzicale clare. Poate şi de aceea există foarte puţine grupuri muzicale care au această muzică în repertoriul lor. Primele cântece consacrate, cum ar fi „Der Herr Torero” („Domnul Toreador”) de Maria Andergast şi Hans Lang, şi „Espana Cani” de Pascual Marquina, provin din anii ’20.

În forma iniţială, Passo Doble avea o masură de 3/8, mai târziu aceasta s-a schimbat la 2/4, 3/4. Astăzi este dansat ca un Two Step, pe o masură de 2/4 sau 6/8. Tempo-ul este de 58-62 bătăi/minut, iar în dans sportiv de 62 bătăi/minut.Luptele cu tauri datează din Creta Veche, dar s-au organizat în Spania de-abia din anii 1700.

Actualmente Passo Doble reprezintă dramatizarea prin dans a coridei spaniole, ceea ce dă caracterul spectaculos al dansului. Bărbatul îl imită pe toreador, care, cu atitudinea sa arogantă, îndrăzneaţă, îşi afirmă superioritatea în faţa bestiei. Astfel, dansatorii evoluează împreună sub ameninţarea unui taur imaginar.

În Passo Doble, bărbatul (toreadorul) este în lumina reflectoarelor mai mult decât în alte dansuri. Din acest motiv Passo Doble mai este caracterizat şi ca „dans al bărbatului”.

Femeia intruchipează, după cum spuneam, „muleta” (pelerina roşie cu care toreadorul ţine sub control taurul) şi trebuie să fie, în consecinţă (ca şi aceasta), suplă, fexibilă, elegantă şi pasivă. Cu toate acestea partenera nu are un rol de figuraţie, frumuseţea si viteza mişcărilor ei trebuie să ilustreze iscusinţa si eleganţa „pase-urilor” toreadorului. Mai mult decât atât, ea trebuie să devină foarte activă atunci când interpretează partiturile de Flamenco din coregrafie.

Contrar altor dansuri latino, în paşii spre faţă tehnica labei piciorului este identică cu cea a mersului obişnuit (se rulează talpa dinspre călcâi spre vârf). Ţinând cont că, în general, fiecărei bătăi muzicale îi este alocat un transfer de greutate, cât şi de faptul că partenerii au, în general, cel puţin două puncte de contact, Passo Doble este un dans uşor de învăţat. Din păcate, din cauza faptului că în zilele noastre acest gen de muzică nu mai este la modă, Passo Doble este dansat cu predilecţie în competiţiile de dans sportiv.

Articole preluate de pe site-ul www.royaldance.ro